Regândirea relaţiei noastre cu animalele, şi a modalităţilor în care este posibil, dar şi permis, din punct de vedere moral, să le tratăm, este o problemă care ne preocupă din ce în ce mai mult. Felul în care înţelegem animalele influenţează în mod direct felul în care ne raportăm la ele şi le folosim şi, din acest motiv, miza regândirii relaţiei noastre este una de importanță majoră. Ne temem de lucrurile la care ar trebui să renunţăm în cazul în care alegem să reevaluăm locul pe care ființele non-umane îl ocupă în ordinea cunoscută și acceptată a lumii. Vechea paradigmă în care acestea erau “doar animale” este în pericol de a se prăbuşi confruntată cu noile întrebări legate de dominaţia omului asupra naturii şi despre ce diferenţe sunt cu adevărat importante şi în ce context.

În ciuda eforturilor de a defini specificul omului, termenul “animal” cuprinde şi fiinţele umane; astfel că animalele diferite de noi sunt denumite, mai precis, animale non-umane. Prin urmare, dacă încercăm să gândim dincolo de dihotomia om – animal, înţelegem că toate încercările de a clasifica fiinţele vii sunt încărcate de subiectivism. Nu trebuie să uităm că împărţirea în genuri, specii, rase sau tipuri are menirea de a fi doar un instrument pentru înţelegerea naturii, iar omul, ca observator, este cel care stabileşte modalităţile de evaluare și ierarhizare.